Colorata, mâine-i gata


225185_4287305497357_1168486865_nTrăgeam pe nas doza de dimineață de Facebook când am văzut o fotografie frumoasă dintr-o țară fotogenică, cu niște oameni fericiți care se scăldau la malul mării. Foarte frumoasă fotografia, frumoși oamenii, talentat fotograful, aparatul sigur era performant.
Deodată însă am văzut fotograful. Nu, nu l-am văzut în fotografie, că nu aveam cum, el era în spatele aparatului de fotografiat. În mintea mea el era cu ochelari și avea tenul alb, hainele lui de mers pe teren îl protejau de soarele jucăuș. Pielea lui nu se bucura de apa sărată a mării în care cei din fotografie se jucau. El nu simțea nisipul sub tălpi și nici pontonul de pe care săreau copiii în apă. Nasul lui trimitea degeaba mirosul mării către creier. Creierul lui procesa proporția de aur, încadrarea perfectă, pe care o avea deja în sânge, ochiul lui se sincroniza cu aparatul, degetele lui îl mangaiau și îl struneau perfect, arătătorul tatona butonul de declanșare pe jumătate, focus, iar când simțea cum vine clipa apăsa până la capăt. Rata de fotografii reușite era mare. Puține rateuri, un fotograf bun.
M-am ridicat puțin și m-am uitat de sus la scenă. O gașcă de oameni fericiți și unul care imortaliza scena. Fotograful era și el fericit, nu era în vacanță decât după ce termina sesiunea foto, dar totuși, era și el la mare și chiar într-o țară exotică. E clar că toata lumea îl va bănui că s-a distrat pe cinste. Că doar nu era prost să stea îmbrăcat toată ziua.
Poate e așa, poate nu, cine știe? Cui ii pasă? Ei bine, asta e întrebarea fundamentală din dimineața asta. Cui îi pasă?
Toți avem astăzi aparate de fotografiat digitale. Dacă nu avem un aparat de fotografiat avem măcar un telefon care are cameră, sau de ce nu, o tabletă. Să faci o fotografie în ziua de azi te costă cam zero lei. Așa că facem multe, foarte multe.
Toți suntem fotografi, aproape că suntem și talentati cu toții. Aproape că ne pricepem. Și din cauza asta le punem și pe Facebook, unde aproape că avem succes cu ele. Și oamenilor aproape că le pasă de ce postăm noi acolo.
Problema e, cam cât de aproape. La câți centimetri le pasă celorlalți de fotografiile noastre? Și de ce facem atât de multe? De ce le postăm?
Poate că un fotograf profesionist stă îmbrăcat pe plajă în timpul programului dar se debracă după aia și se distrează. Dar amatorul care își atârnă aparatul de gât la plajă și stă cu ochii injectați în ele toată ziua, ăla de ce nu face plajă, de ce nu se scaldă, de ce nu se joacă mai degrabă cu copiii lui? De ce stă cu telefonul în mână pe Facebook și postează fotografii de la mare?
Nu e suficient de fericit pentru el? Are nevoie de invidia celorlalți? La ce îi folosește? Unde se duc tonele de fotografii de pe aparate? În ce colț de hard disk extern vor sta ele prăfuite?
Nu râdeți că și eu am facut la fel pe vremuri, am și eu harduri externe, am și eu aparat DSLR semiprofesionist, mă pricep și eu la făcut poze. Toți ne pricepem, toți avem, toti ne punem întrebarea.
Dar nu răspunde nimeni. Sunt pentru la pensie? Pentru timpul acela din viitor când vom fi fericiți pentru că vom termina toate proiectele și vom avea tot ce am visat? Pentru ce sunt acele fotografii? Să le arătăm nepoților cât de frumoși și de fericiți eram?
Mă opresc aici pentru că deja e cam trist și nu ne place așa, lăsăm senzațiile nasoale pentru mai târziu.
Am un DSLR acasă de care înainte nu mă despărțeam niciodată pentru că eram obsedat să nu pierd ceva important. Acum folosesc un telefon care îmi rezolvă eventualele nevoi de imortalizare. Dacă mă simt artist trebuie să reușesc cu orice aparat, nu?
La mare încă mai car geanta cu scule, să fie acolo, dar o deschid rar. Ador marea și să fotografiez pescărușii.

Trăiți lângă cei dragi și nu în spatele aparatului. Acțiunea e undeva în fața aparatului. Participă și tu, lasă aparatul ăla jos, e obosit și el. Lasă și telefonul. Ai timp acasă sau la serviciu când te faci că muncești.

Și înainte să plecați în concediu la mare vă recomand o carte: „Pescărușul Jonathan Livingston” de Richard Bach.

Strânge amintiri mai degrabă în sufletul tău, nu fotografii sau obiecte.

Concediu plăcut și amatorilor și profesioniștilor.