Ce fac


hands

Ajut oamenii cât pot de mult în fiecare zi și în felul acesta mă ajut și pe mine.

Aparent principalul aspect cu care îi ajut este terapia energetică. Intervenția mea îi ajută să se echilibreze din punctul ăsta de vedere. Însă alt aspect e mai important, după părerea mea, și anume că le vorbesc despre lumea spirituală și despre cum funcționează ea. Pentru că dorința mea este să îi învăț să se ajute singuri după ce pleacă de lângă mine.

Omul care apelează la mine are nevoie de sprijin. Făcându-i terapie energetică îl ajut să se ridice, să vadă luminița de la capătul tunelului, adică speranța că îi va fi mai bine. Îl susțin câțiva pași, prin câteva ședințe de terapie, însă și el trebuie să facă lucruri ca să se ajute. În cele din urmă el trebuie să se descurce singur, pentru că eu nu pot să îi fiu alături pe termen lung. Consilierea spirituală este cea care îl ajută să se descurce singur pe mai departe.

Pentru cei ce se întreabă de unde am învățat să fac terapie și ce știu să fac, am și câteva diplome, dar nu o să le vedeți în ramă pe perete. Am practicat mai multe sisteme de reiki, am făcut și radiestezie, Qigong (Chi Kung), șamanism, autocontrol, și altele. La un moment dat m-am oprit cu căutarile și de atunci mă descurc cumva dincolo de sisteme.

Cei ce se întreabă cum funcționează, ce se simte și ce efect are terapia energetică, vor găsi aici un raspuns, iar aici se află o listă cu probleme tratate prin terapie energetică.

Dacă vrei să citești părerea celorlalți despre ce fac, am o pagină unde strâng mărturiile pacienților și o pagină cu recomandările colegilor de breaslă.

Pentru cei mai hotărâți să intervină asupra evoluției lor și care încearcă să spiritualizeze călătoria prin viață, am ținut seminarii periodice, pe care le-am abandonat deocamdată.

Sună pentru programare la terapie la 0722 555 888. Dacă ești pe mobil apasă aici ca să mă suni.